luni, 11 martie 2019

Succesul neașteptat avut de ”Fata din tren”


Thriller-ul ”Fata din tren” a generat vânzări fabuloase în toată lumea. În SUA a ajuns să se vândă un exemplar la fiecare șase secunde, în Marea Britanie, unul la fiecare 16 secunde, în Spania au fost lansate într-o singură lună șapte ediții ale cărții, iar în România a fost cea mai vândută carte a anului trecut, deci, previzibil, și cea mai citită.

Succesul fulminant al romanului Paulei Hawkins a dus la ecranizarea cărții, iar odată cu apariția filmului cartea a cunoscut o a doua serie de vânzări record.

emag.ro - catgoria CARTI - "FATA DIN TREN"

Publicată în 30 de țări și vândută în 11 milioane de exemplare numai în primul an, ”Fata din tren” a făcut-o pe necunoscuta Paula Hawkins unul dintre cei mai bogați scriitori din lume. Conform The Guardian, în 2016 doar Paula Hawkins a câștigat 10 milioane de euro doar în 2016, depășindu-i la încasări pe mult mai celebrii George RR Martin, autorul seriei care a stat la baza serialului Game of Thrones, și Dan Brown, conform clasamentului întocmit anual de Forbes.

Și totul grație Internetului. Paula Hawkins era o anonimă până la lansarea cărții „Fata din tren”. Succesul cărții s-a datorat recomandărilor din gură în gură de pe Amazon, Twitter și Facebook. Totul în ciuda faptului că criticii au desființat cartea la apariție, unii neferindu-se să numească romanul ”un gunoi”.

Pe scurt, best-seller-ul ”Fata din tren” este despre Rachel, o tânără care bea ceva mai mult decât e normal, care și-a pierdut jobul și este incapabilă să depășească despărțirea de iubitul ei, ajunge implicată fără voie într-o anchetă a poliței în cazul unui asasinat.

Marea calitate a Paulei Hawkins în ”Fata din tren” este folosirea pistelor false. Cititorul intuiește cine e vinovatul în primele 100 de pagini, dar ulterior începe să suspecteze pe altcineva. Apoi pe altcineva. Și tot așa, până la final. Nu este puțin, însă!

Un thriller trebuie să surprindă și autorul trebuie să fie suficient de inteligent pentru a se juca cu tine fără să-ți dai seama. Finalul cărții nu este cel mai bun posibil, din punct de vedere literar, deși e suficient de bun pentru a transforma cartea Paulei Hawkins în film. Pentru că pare gândit fix pentru cinema.

Și filmul a avut relativ succes, deși poate nu în același grad precum cartea. Cu un buget de doar 45 de milioane de dolari, filmul ”Fata din tren” a avut încasări la nivel mondial de peste 170 de milioane de dolari. Cel mai mare succes l-a avut în Marea Britanie, Rusia și Australia, în afara Statelor Unite ale Americii.

joi, 24 mai 2018

Despre Craciun nu-i niciodata tarziu sau devreme sa vorbim - idei de cadouri

Cosuri de Craciun corporate: cateva trucuri pentru cele mai reusite cadouri


Cosurile de Craciun corporate trebuie sa respecte cateva reguli esentiale atunci cand sunt daruite angajatilor sau clientilor importanti. 
Desi trebuie sa se diferentieze de restul produselor de masa de pe piata, cosurile cadou pentru firme nu trebuie sa fie foarte personale, ci trebuie sa pastreze o nota obiectiva, dar totodata creativa. Iata cateva trucuri de care sa tii cont pentru a face cele mai bune alegeri! 

1. Calitate vs. cantitate 
In loc sa umpli cosul pana la refuz cu produse de o calitate medie sau scazuta, din dorinta de a inspira abundenta, este mai indicat sa mergi pe principiul simplitatii, dar calitatii. 
Mai bine opteaza pentru un cos de Craciun corporate mai mic, cu 2-3 produse, dar asigura-te ca acestea sunt de foarte buna calitate. 

2. Tendinte 
La fel ca in orice alt domeniu, si piata cosurilor cadou cu ocazia sarbatorilor de iarna dedicate corporatiilor urmeaza anumite tendinte si tine cont de ceea ce “se poarta” in conceperea lor. 
Desi cele mai multe companii opteaza pentru produse traditionale romanesti in realizarea acestor cosuri, este bine sa iesi un pic din aceasta monotonie si sa fii un pic mai creativ, pentru a te diferentia de ceilalti furnizori. 
Mergi, mai degraba, pe delicatese italienesti sau frantuzesti, pe cosuri cu produse spa sau de ce nu, cu fructe si legume exotice. 

3. Nota personala 
Daca nu ai avut foarte multa inspiratie in conceperea cosurilor de Craciun corporate si ai apelat la clasicele produse traditionale,  incearca sa scoti cosurile din anonimat cu o nota personala data de o felicitare creativa, personalizata sau cu o decoratiune (glob) imprimata cu numele fiecarei firme sau persoane care primeste respectivul dar.

4. Ambalaj
 Este gresita opinia conform careia ambalajul unui cadou nu conteaza. Este primul cu care destinatarul intra in contact si, cum prima impresie este cea care conteaza cel mai mult, spune multe despre cel care a trimis respectivul dar. 
Asadar, daca vrei sa-ti impresionezi angajatii sau clientii, renunta la clasicul cos de rafie si opteaza pentru cosuri din materiale eco, reciclabile sau din ambalaje  textile in combinatii interesante.


Cadourile continua și dupa sarbatori cu Allview x2 Soul



Telefonul Allview X2 Soul poate fi un cadou ideal oricand 
   Fiind o mare fană a sărbătorilor de iarnă și a obiceiului de a le oferi celor dragi cadouri, perioada de după sărbători este destul de dificilă pentru mine, deoarece bugetul de după sărbători nu ne permite uneori prea multe răsfățuri. Recent, m-am decis să îi înlocuiesc surorii mele vechiul smartphone cu unul nou și, scrollând fără speranță printre oferte, am găsit produsul ideal pentru nevoile ei – Allview x2 Soul. De ce consider că Allview x2 Soul e o alegere potrivită atât pentru ea, cât și pentru oricine e în căutarea unui smartphone de calitate la un preț accesibil?

   Ei bine, în primul rând, materialele folosite pentru suprafețele lui Allview x2 Soul sunt sticla și metalul, garantând o calitate superioară. Apoi designul cu care se prezintă Allview x2 Soul este foarte elegant, după cum poate vedea orice persoană interesantă. Calitatea display-ului e garantată de sticla rezistentă la zgârieturi și de cei 5 inch FullHD, care oferă pentru Allview x2 Soul o experiență grozavă. Apoi, avem rapiditatea cu care se mișcă procesorul – atât de bună, încât unii utilizatori compară Allview x2 Soul cu produsele Apple, la cât de agil se dovedește, atât în privința navigărilor pe internet, cât și atunci când vine vorba de jocuri.

    Nu în ultimul rând, când mi-au căzut ochii pe Allview x2 Soul pentru sora mea, m-am gândit la plăcerea ei de a face fotografii în nenumăratele excursii, ziua, în oraș, selfie-uri cu prietenii și m-am întrebat dacă Allview x2 Soul e o alegere potrivită. Ei bine, camera principală cu care e dotat Allview x2 Soul are 13 mp, iar cea fontală are 5mp, ceea ce garantează fotografii de calitate superioară. În plus, pentru iubitorii de selfie-uri, e bine de știut că Allview x2 Soul dispune de opțiuni precum Charm cam, best picture, 12 beauty effects, mod ppt și multe, multe altele de care utilizatorii se pot bucura.

    Desigur că nu toți suntem experți în specificațiile tehnologice, așa că m-am îndreptat și spre review-urile de pe site-urile care comercializează Allview x2 Soul, pentru a mă asigura că și alții au avut experiențe plăcute. Majoritatea opiniilor sunt absolut favorabile. Desigur, ca în cazul oricărui smartphone (și, în general, a oricărui produs de pe piață), Allview x2 Soul a primit și recenzii din partea clienților mai puțin încântați. Totuși, acestea nu mă vor trage înapoi de la a-i dărui surorii mele smartphone-ul Allview x2 Soul, deoarece opiniile sunt împărțite cu privire la absolute orișice pe lumea aceasta, fiind inerente oricărei achiziții. În plus, entuziasmul față de Allview x2 soul e suficient de mare încât să merg cu încredere pe opiniile de cinci stele.

    Personal, sunt adepta cumpărăturilor online, deoarece mă ajută să economisesc timp și energie și, pe de altă parte, magazinele online te ajută să alegi dintr-o multitudine de produse tocmai produsul care ți se potrivește cel mai bine din toate punctele de vedere. Tocmai de aceea, online voi procura și Allview x2 Soul pentru sora mea, făcându-i, astfel, și o surpriză atunci când curierul va sosi la ușă cu surpriza despre care ea încă nu știe nimic.

joi, 16 noiembrie 2017

Cum să îți alegi eficient fondul de ten?

Pentru că alegerea fondului de ten are impact direct asupra aspectului și sănătății tenului tău, asigură-te că realizezi o decizie care să îți aducă rezultatele așteptate. De cele mai multe ori, ne ghidăm în alegerea unui fond de ten care doar să se potrivească din punct de vedere cromatic cu tenul nostru. Deși acesta este unul dintre aspectele care trebuie cu siguranță să fie luate în calcul, data viitoare când îți alegi un fond de ten asigură-te că iei în considerare și următoarele aspecte:


Aria de acoperire
Există o multitudine de tipuri de fond de ten, dintre care cele mai larg răspândite sunt cele de tip lichid sau cremă, pudră, compact, cushion, spumă. Fondul de ten lichid sau cremă are cea mai puternică arie de acoperire, creează acel aspect natural pe care ni-l dorim și se pretează atât unui ten de tip normal, cât și unui ten sensibil sau gras. Bineînțeles, în anumite cazuri el trebuie să fie acompaniat de pudră, pentru matifierea aspectului și pentru o mai bună putere de acțiune. Cu toate acestea, este o alegere sigură, pe care puteți conta în orice tip de machiaj.


Ingrediente. Factor de protecție solară
Pentru că pielea trebuie să fie protejată în mod constant împotriva radiațiilor solare pentru a reduce efectele nocive ale acestora, cea mai bună alegere pentru a avea în permanență grijă de tenul tău este să folosești un fond de ten cu SPF 15. Acest lucru îți va da și mai multă încredere în alegerea pe care o faci! Alături de acest factor de protecție solară, fiecare fond de ten are la bază o formulă și poate fi de diverse feluri: cu ulei, fără ulei, cu apă, cu adaos de pudră, cu minerale sau silicon. Pe lângă factorul de protecție solară, ingredientele folosite fac diferența de preț între diferite tipuri sau branduri de fond de ten. Un fond de ten bun din punct de vedere calitativ conține pigmenți de calitate superioară, rezistă mai mult timp pe piele și nu provoacă iritații ale pielii. Un cost mai ridicat pentru un fond de ten poate însemna, în acest caz, și o mai bună calitate a acestuia și este preferabil unui fond de ten ce poate să prezinte costuri mai scăzute, însă multe alte dezavantaje pentru ten.


Tipul de ten și fondul de ten potrivit

Fiecare dintre noi avem un ten diferit și trebuie să îl îngrijim corespunzător. Așadar, unui ten uscat îi este necesar un fond de ten cremos, ce conține multe substanțe uleioase pentru hidratare. Tenul gras are nevoie de un fond de ten cu un conținut ridicat de pudră, de tipul stick sau compact pudră. Cel mai întâlnit tip de ten, cel mixt, necesită un fond de ten lichid, care să nu încarce porii. Nu în ultimul rând, un ten sensibil necesită un fond de ten hipoalergenic. În cazul în care aveți tenul sensibil, este recomandat, de asemenea, să vă consultați în prealabil medicul dermatolog, pentru realizarea unei alegeri avizate.

duminică, 10 iulie 2016

Incaltamintea Adidas este buna pentru adolescenti

Una dintre principalele companii producatoare de articole sportive, imbracaminte, incaltaminte si accesorii este Adidas, fiind situata pe locul doi in lume dupa compania americana Nike. Este o companie multinationala cu sediul in Germania, orasul Herzogenaurach, infiintata in anul 1924 si marindu-se in anul 2005 prin achizitia companiei rivale Reebok International.

Incaltamintea Adidas este recunoscuta in intreaga lume ca fiind confortabila si rezistenta. Este confectionata din materiale cat mai naturale si avand o calitate foarte buna, designul respecta linia piciorului ceea ce o face sa fie foarte comoda iar modelele sunt foarte variate, pentru toate gusturile si pentru toate varstele. Poate fi clasificata in cateva categorii in functie de sportul pentru care este produsa: pantofi pentru baschet, pentru fotbal, pentru golf, pentru alergare, pentru tenis, pentru antrenament si fitness.

incaltaminte sport pentru copii

Incaltamintea Adidas, informatii diverse 

Pe piata exista patru branduri de incaltaminte Adidas ce au la vanzare diverse colectii de adidasi, tenesi si papuci. Acestea sunt: Originals, Adidas Neo, Adidas by Stella McCartney si Performance. Fiecare brand se diferentiaza prin stilul sau propriu dar au in comun calitatea si durabilitatea produselor sale.

perechi de incaltaminte sportiva

Incaltamintea Adidas poate fi cumparata din magazinele mari care comercializeaza produse sportive sau din reprezentatele magazinelor Adidas . Pentru ca pretul acestora este destul de ridicat, pentru cei care doresc sa plateasca un pret mai mic pot alege varianta magazinelor de tip outlet. In aceste magazine se gasesc colectii mai vechi ce au ramas pe stoc, sau capete de serii.

Trebuie evitate asa zisele magazine de tip outlet care vand imbracaminte si incaltaminte la preturi exagerat de mici, mult sub pretul pietei deoarece in cele mai multe cazuri acestea vand produse contrafacute. Desi modelele sunt foarte asemanatoare, au o calitate indoielnica si sunt confectionate din materiale foarte proaste, care se rup foarte repede. Piata este plina de astfel de produse asa ca locul de cumparare trebuie ales cu mare grija.

joi, 30 iunie 2016

Alege un magazin online ca sa cumperi haine de lux copiilor tai

Un magazin online – util in zilele noastre

Garderoba copilului nostru trebuie sa includa automat si imbracaminte dedicate ocaziilor speciale si evenimentelor aparte la care participa cei mici si ceilalti membri ai familiei acestuia. Prin urmare, este foarte important sa descoperim un magazin ce ofera online haine de lux pentru copii.
Acesta ofera oportunitatea de a studia produsele si a analiza foarte bine preturile pentru ca noi sa facem alegerea ce mai buna. Produsele continute in stoc sunt de cea mai buna calitatea, iar materialele de bumbac, matase sau vascoza din care este confectionata imbracamintea sunt motive serioase de a opta pentru o asemenea varianta.

Ai ce alege – de la camasi pentru baieti, la rochite elegante pentru printese

Hainele de lux pentru copii trebuie sa fie mereu pe stoc in orice magazin online care se respecta. Gama variata de modele si marci, de la colectiile Miss Grant sau Twin Set, pana la Aston Martin, toate ne fac cu ochiul.
Camasile pentru baieti din cele mai variate colectii sunt pretabile atat pentru vara, cat si pentru anotimpurile reci, sunt din bumbac si nu trebuie sa lipseasca din garderoba lor. Creatorii de moda au creat asemenea produse de culoare bleu ciel, rosie, verde sau alba, si le-au facut sa fie usor de asortat la o petrecere cu prietenii sau colegii. Acestea se pot purta impreuna cu o pereche de pantaloni de doc sau bumbac dar si de jeans.
Rochiile elegante pentru fete, cu fluturasi, mesaje sau alte imprimeuri, sunt ideale pentru tinutele de primavara – vara ale domnisoarelor. Stilul lor inconfundabil este pregatit sa te rasfete, prin luciul metalizat al materialului, dar si prin structurile de tul care ofera volum si orginalitate in trendul anului 2016. Modelele dantelate sunt ideale pentru petreceri sau evenimente marcante ale vietii, iar cele simple, cu modele, sunt destinate utilizarii casual.

Pentru o zi calduroasa – alege imbracaminte lejera si confortabila

In zilele extrem de calduroase, o rochita fara maneci este o adevata “gura de oxigen”, deoarece au un material ce mentine senzatia de racoare, permite aerului sa circule si sa raceasca corpul. Multe dintre ele au un stil boem si sunt adaptabile gusturilor celor mici.

Pentru a rezuma cele prezentate, optiunea pentru un magazin online cu haine de lux pentru copii este ceea ce ne dorim cu totii si este locul de unde putem avea, in numai cateva minute, imbracamintea favorita.   

joi, 10 decembrie 2015

Colectia noua Miss Grant, mereu asteptata cu nerabdare

Parintii vor intotdeauna ceea ce este mai bun pentru copii, aspect valabil si in ceea ce priveste alegerea tinutelor. De aceea, aleg intodeauna haine desosebite, cum ar fi cele de la Miss Grant. Intotdeauna parintii asteapta cu nerabdare colectia  noua Miss Grant.

O colectie noua Miss Grant, mereu cu noutati deosebite

Parintii care asteapta o colectie noua Miss Grant stiu ca aceasta vine intotdeauna cu modele deosebite pentru copilasi.

Colectiile sunt de-a dreptul excelente si copilasii care se imbraca in astfel de tinute se simt intodeauna confortabil. Una din noile colectii Miss Grant ofera intodeauna cele mai deosebite hainute, atat pentru fetite, cat si pentru baietei.
Rochie animal print din noua colectie Miss Grant
Sursa foto: www.contessinaboutique.ro
Fetitele au modele excelente de rochite, care le fac sa arate ca niste adevarate printese din basme.
Rochitele sunt atat de frumoase incat fetitele se simt mereu speciale. De aceea, niciun parinte nu ar trebui sa ezite si sa cumpere pentru copilul lui haine din colectia noua Miss Grant.

O colectie noua Miss Grant cuprinde haine pentru toate sezoanele

O colectie noua Miss Grant este intotdeauna excelenta din punctul de vedere al modelelor si cuprinde haine pentru toate sezoanele, pe care fetitele si baieteii le pot purta in voie.

Bluzita Miss Grant, eleganta si calduroasa


Sunt hainute care ii vor face pe cei mici cu adevarat fericiti, reprezinta un cadou ideal care sa vina de la Mos Craciun. Aceste haine dintr-o colectie noua Miss Grant snt mereu potrivite si pentru o aniversare. Pot fi cadoul ideal in orice ocazie, pentru ca sunt cu adevarat deosebite. Sunt confectionate cu cea mai mare grija si atentie, respectand cele mai fine detalii. De aceea, nu vei da niciodata gres daca ii vei lua copilului tau haine dintr-o colectie noua Miss Grant. Orice copil va fi incantat de noua achizitie vestimentara, care va deveni, cu siguranta, preferata sa in materie de moda.

Un tricou de fetita de la Miss Grant foarte cautat



Aceste haine sunt facute din cele mai bune materiale, care sa reziste, mai ales ca un copil nu etse tocmai cea mai atenta persoana in ceea ceea ce priveste hainutele. Vor arata de-a dreptul excelent si se vor simti cu adevarat minunat.


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Cu ce sunt deosebiti pantofii de mireasa de alti pantofi de dama

Pantofii de mireasa sunt sunt cu totul si cu totul speciali. Probabil ca nu-i vei mai purta alta data, ca pe alti pantofi de dama pe care ii ai in dulap, insa ei vor ramane ca o amintire deosebita a unei zile magice, a unei seri romantice si a unirii destinelor voastra. Peste ani, poate chiar fiica ta va pasi spre altar incaltata in pantofii tai de mireasa.
pantofi de mireasa anafashion

Nu poti sa-ti cumperi pentru nunta o pereche de pantofi de dama ca oricare altii, totusi este o seara speciala, in care toti ochii invitatilor vor fi indreptati spre tine, iar tu trebuie sa arati fabulos, ca scoasa din reviste. Cu siguranta nu vrei ca pantofii tai de mireasa sa fie unii lipsiti de originalitate si farmec.

Pantofii de mireasa se achizitioneaza din timp, ca nu cumva sa trebuiasca sa cumperi prima pereche de pantofi de dama pe care o vezi doar pentru ca nunta bate la usa si tu nu ti-ai cumparat inca o piesa esentiala din tinut. Asadar, cu circa o luna inainte de nunta, da o raita prin magazine impreuna cu prietenele tale, cele care iti vor fi si domnisoare de onoare, si alege o pereche de pantofi de nunta care sa te faca sa arati ca scoasa din reviste.

Nu toti pantofii de dama sunt potriviti pentru o nunta, de obicei, in magazinele de profil, cu rochii, incaltaminte si alte accesorii pentru mirese, vei gasi modele mai deosebite, impodobite cu perlute sau cristale, astfel incat sa se potriveasca evenimentului atat de special la care vor fi purtati.

Unele mirese prefera ceva mai casual la nunta, vor un eveniment restrans, doar cu familia si cativa prieteni, asa ca si vestimentatia este aleasa in functie de acest lucru, o rochie simpla, fara prea multe aplicatii, un buchet simplu si o pereche de pantofi de dama simplu, dar stilati. Nu e nimic gresit in asta, bineinteles, insa chiar daca este un eveniment mai mic, tot trebuie sa acorzi atentie pantofilor de mireasa pentru ca ei trebuie sa fie frumosi, de calitate si comozi pentru ca tu sa poti sta pe ring alaturi de invitatii tai toata noaptea, asa cum ii sta bine oricarei mirese!